Doliu masochist

Niciodată n-am rostit nimic.
Și niciodată n-am fost înțeleasă
Privind culoarea neagră
Din fiecare colț
mereu tăcută, așezată…
Doar tu poți fi colorat mai cald cu ea
Înecat în exclamările-mi de viață,
Când doliu port după al tău dor!

Culoarea neagră
Mă privește continuu
ca lemurianul.

Și niciodată nu i-am spus nimic
Culorii negre!
Și niciodată n-am mai înțeles
Cum,
Cum
De m-ai iubit atât,
Lemurianule,
Privindu-mă cu-atâta sens!
Crezut-ai tu iubirea mea păgână
Vuind a masochism? Vreodată?!

Și niciodată n-am rostit nimic,
Lemurului!
Și niciodată n-am fost înțeleasă
Când,
Când
Mă voi putea opri să nu te mai privesc,
Lemur-lemurianule!