agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-17 | |
13 august 2007
La mulți ani, tuturor Măriilor, Marianilor, Marinilor! În dimineața zilei de 15 august, florile ce vor înflori pe pământul întreg și vinul ce va curge în pahare sunt închinate lor, dar să nu uităm una singură – cea datorită căreia, adormită în tăceri, am pus semn acestei zile. Deseori slăvim Măriile noastre, uitând-o. Domnul să vă împlinească destinul cu bucurii reale, omenești și supraomenești – din binecuvântarea celei căreia-i sărbătorim sfințirea, așezarea în locul ales de Dumnezeu. Trimit acest gând curat și o reverență urare bună tuturor doamnelor, domnișoarelor și domnilor din lumea virtuală a literaturii care poartă acest nume frumos, tuturor. Și Măriilor mele, ehei, și am una care înseamnă «cuib» gândurilor mele, destinația dorului, respirația iubirii… gata!… că doar nu ei îi scriu aici… ba și ei!… ______________ RUGÃCIUNE ÎMPLETITÃ CU UN MANIFEST Mărie sfântă aleasă mamă Iisusului nostru lacrima ta nu-i mai este de ajuns lumii are imperioasă nevoie de cine știe câte minuni Iartă-ne iuțeala gestului, sângelui, trufiei amintește-I Fiului vremea când era om și a gustat durerea, moartea și a văzut neliniștea păcătuirii oamenilor aruncă peste capetele noastre vălul de lumină, de iertare să nu fim dați pieirii, sfântă mamă – Amin Să sărbătorim Măriile noastre rugându-ne celei Unice ne pare departe? …departe ca și speranța! Să ocrotim copiii lumii înfometați, bolnavi, muribunzi o zecime din cât cheltuim pe spectacolul planetar «atât de vital»: fotbalul, moda, cinema, concerte… scene și arme, lăcomie, lumini, fast nebun, risipă… atâtea… o zecime doar să prefacem în pâine, în grijă – astfel în surâs, spectacolul va fi binemeritat și mai aproape aproape speranța sprijinul vine din Cer dar noi ținem faptele!… și nefaptele… ______________ ECOURI DE FLUIER impactul cu doina a fost spontan, ea trecea din dor în jale traversând pieziș un glob palid trecu podișul de nepăsare, urcând spre piscul făclie violet-aurie vântul plăpândul răsucind traiectorii întoarce din jale în dor globul se alungește subțiindu-se dureros fluier din os doina străbate piscu-i din ce în ce mai departe ar părea că toate acestea nu mie mi se întâmplă! ______________ DOR bandaje pe rana deschisă – trage…! fotografiile, iată una câte una… îmi ustură ochii… ______________ TU NU ȘTII ia nu mă mai iubi atât amestecă literele numelui meu, trece-le prin mașina de râșnit cafea și… suflă amintește-ți că sunt doar un biet arlechin nu am căderea, deși tu nu știi cât aș vrea să-ți împlinesc rotundul fiecărei secunde dă-mă gratis – adică fără părere de rău uitării pielea mea are romburi smulse fesul meu alungit a rămas înfipt cu vârful în genunchiul stâng nu știu dacă mă voi înălța curând… hei… cortina. _______________ NU DIN CEAS părțile întregi din care-i zidită eternitatea sunt așteptările, să se schimbe semaforul, să vină tramvaiul, să se nască fiii și fiicele, să vină ziua de salariu și apoi negații… să nu fie azi ziua fără mine, să nu se dilueze iubirea și așa mai departe… acum chiar acum aleg pe care să o probez… ehei este una anume… intru lent ca în apă rece ca în apă fierbinte pe partea cealaltă-i împlinirea și începutul altor așteptări… oscilând între aceste părți timpul nostru arde și nu din ceas, nu…! _______________ PATRU PLANURI SUPRAPUSE – Of, Doamne! Umbra de om se întoarce un hectar de oftaturi, zece mii de pași între via de la deal, groapa de lut galben și coliba învelită în stuf de lângă râu… acum s-a pus să șteargă sticla lămpii cu ziar și salivă ochii lăcrimau – nu-i da, Doamne, semnul risipei pus pe neamul acesta… o mogâldeață surâdea în somn ………………………………………… violet aurii gânduri prelungi rotesc sus sus întretăindu-se ca într-o luptă aprigă globuri prelungi, albastre, verzi, roșii, albe… dâre diluate, cele violet le înghițea, una câte una, pe celelalte ………………………………………… jos, folii uscate – par din piatră alb-gălbuie, alb-murdar ………………………………………… mai jos mâna mea dreaptă întinerind regenerată din litere așternute cuminți aici ecoul unui «of, Doamne!» răzbate semnul risipei este rotund, sferic ghemuit scriu, într-un clopot de sticlă luminile acelea, luminile acelea: îngerii noștri culegând rugăciuni, spălând blestemele de pe oasele înmaronite după care praful vântul ostil îl împrăștie și nu oriunde… Ce va fi de capul fiilor mei viitori, nepoților strănepoților?! Semnul acela îl mestec, mestec uscat și amar – nu le voi lăsa nimic beau ecoul, sorb lacrimă cu lacrimă nu le voi lăsa nimic violet-aurie buza mea, sprânceana, mâna dreaptă vindecate cu bărbia pe genunchi mă rostogolesc înapoi la coliba din via din vale, la groapa de lut de lângă via din deal, zece mii de pași, un hectar de oftaturi, semnul se consumă – of, Doamne! ________________ JOC… ÎN OGLINDÃ Am învățat cu adevărat ce-nseamnă dor – rod chircit culege inima drept vedeam departele cu ochi de cal – lac amar izvorăște azi din ei cu ușurință petreceam secundarul nefăcând vreodată caz – zac la umbra lui nemaisfiindu-l prietenii neștiindu-i le trecusem fiecăruia alt rol – lor le datorez răbdarea și nu doar ci și iubirea, înțelesul de încercări adus – suda(u) la cald inimile noastre dintre toate gusturile știe acum gura mea pe cel amar – rama neputințelor mă strânge ce-mi rămâne centrifugându-mi sufletul atât vă las în dar – rad tot ce-i rău și arunc pustiului măsura o țineam nu cu fapta ci cu ziua, cu anul – luna culesului a venit iată sunt norocos, chiar dacă tristețea nouă mă are – era și mai rău neștiind-o Nu-i doar un joc, vă asigur că nu visam – masiv atomii îmi cresc înfipți în realitate _______________ POVESTE ÎNCÃ… «De ce-ți miroase mâna a putred, stăpâne?» …regele nemișcat – să nu i se strâmbe coroana o jumătate de gest oprește muzica, măscăriciul și el rămâne cu tumba neterminată, statuie contorsionată tabloul acesta-i rupt de un tunet: «tăiați-i capul paharnicului sau cui a vorbit și… aduceți poeții curții» Măscăriciul de preface în rolul… condamnatului: «stăpâne azi nu mă voi mai închina ție… Cum aș putea să-mi găsesc într-un ungher, capul?!» nu râde nimeni, vin poeții, întâiul «veneră albă iată măreția…» ieși… «următorul», zise regele al doilea: «vorbește încet sau taci, nu mă trezi vegheată-mi e rana mea de un vultur și mâine iarăși trupul voi purta în bătălie…» poetul se opri tăcerea lui vibrând lent se mișcă în aer amenințare nouă regele îl cercetează din privire: «continuă…» «și voi învinge, știu, dar gloria mă va însoți prea repede-n mormânt; lăsa-voi lance fiului cel mare va face el din ea cruce, plug? Nu, nu cred… va ține stâlp cu ea coroanei, omului de sub ea…» «Gata!», porunci regele… «ajunge zilei un cap lăsat țărânii du-te, poetule, la curte nu veni vreodată…» Plecă știind, sărmanul, poemele veacului ce vine nu vor fi pe plac nimănui, se cred sus, prea sus conducătorii mai sus de rol și chiar mai sus de timpul lor Se duse… trupu-i fu găsit pe un pisc încins privind, da, cu ochii deschiși spre nord cu un vers neterminat: «unde ești, oh… țară a…» ________________ ANTIBIOTIC Să-ți închipui dezastre dincolo, mereu dincolo unde ai fi putut fi Să te minți că-i bine așa Să-ți îngrădești și mai tare spațiul ca apoi, eliberându-l să-ți pară o infinitate Să recunoști că ești nebun chiar dacă un fir subțire încă te mai leagă realității Să-ți faci de treabă neîncetat cu mintea, cu mâinile Să visezi Să visezi Să renunți la a cuprinde toate înțelesurile rotindu-te în jurul lor ca un cocoș orb Să te bucuri de fiecare gură de aer și de colțul de pâine, de cana cu apă, scrisoarea… așteptată Să cânți fără oprire, fără oprire mimând fericiri mândru îngenunchind în oglindă și să-ți spui Măria ta, suflete, glorie vremelnicei tale carcase, nu-i decât împreună, oriunde veți fugi… glorie clipei învinsă de ea însăși nu-i… mergi mai departe glorie simțurilor nu-i… la ce bun?…. Glorie Domnului care încă mai învârte Pământul – aha!… ai ajuns singur… hm! VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA) Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate