Călătorie

Stau spânzurat spre cer de-un lacom gât –
De n-aș fi viu, aș fi atât de mort, încât
Aș avea poftă, încă-odată, să respir –
Mai leagănă-mă, mamă, să mă mir –

Și tu, iubito, coastele pe care
Adesea mi le-ai rătăcit, la lumânare,
Aprinde-le, să nu rămână urmă
Din tot ce nu am fost, până la urmă –


Se-aprinde-un bec pe stradă, sau o umbră
A vieții noastre, vine să ne tundă,
Cobor trei trepte, și rămân mirat
Că lumea-n mine doar, a existat…