E prea îngustă puntea și-i prea grăbit Arcașul
Ființa să mi-o treacă în poze-ngălbenite.
Pe rând se-nalță troițe, când zorii ard alene,
Din tainice canoane și toamne pe sfârșite.

Râvnesc amurgul – ocru și negru, deopotrivă,
Fântână pentru visul de-a pururea-nsetat
De brumele înfrânte, de sori robind zenitul
Și de zăpezi înalte, colindelor senat.

Din tainice canoane și toamne pe sfârșite
Nasc prevestiri nimbate de patimi și-ntristare,
Arcașul face legea, grăbit să-mi fie-aproape,
Dar nu-s încă poveste și încă nu-s uitare...