Doamne din cer, ajută-mi în ăst gând:
Pe ea, preascumpa inimii-mi stăpână,
Să o iubesc, să-mi fie dragă-n veci
Precum cândva, în vremi demult apuse,
Îi fu de dragă unui muritor
Privighetoarea, cea din neam nepieritor,
Ce moartea a înfrânt, și legea firii,
Ca împreună să rămână totdeauna.

Doamne, Tu știi că răul meu a stat
În lipsa de încredere în mine
Și nu-n a Ta hulire. Dară cum
Să mă-ndoiesc de dragostea ce-o port
Sublimului Tău înger, trimis spre-a mea veghere
Când totu-n mine țipă a iubire,
De încântare și de fericire
Că am aflat un astfel spirit sfânt?

Tu singur, Doamne, știi ce-am pătimit
Și de ajuns ori ba a fost, doar Tu poți spune;
Ci voi să știi, Părinte, c-al meu bine
Nu-l prețuiesc cât prețuiesc a ei simțire.
Și de a fi să sufăr nedreptăți
Ori doar drepte pedepse pentru-a mele rele,
Le-oi duce toate fără să crâcnesc;
Atâta doar să știu: că-i bine dragei mele!

Ci, Doamne,-n sfântă zi de sărbătoare,
Când trup Þi-ai luat spre-a noastră mântuire,
O rugă am la Tine, Sfânt Părinte,
Sfânt Fiu și Duh, pe veci nepieritor:
Ca, de vreodată și cumva am meritat vreun bine,
Să Îți pogori harul cel blând asupra mea
Și să-mi ajuți în singura dorință
Ce o mai am: s-ajung să fiu cu ea!