Înșirate în orele deschise,
razele, un soare copt,
topit pe pragul de vopsea scrijelită,
înșitate în albastrul dinților
înfipți în plămânul gol,
în ochiul fără ritm,
razele insinuau
arcușul rezemat de cartonul
tras peste pahare,
mai palide decât păpădia pajiștelor,
mai strânse decât puful hienei,
mai mici decât pumnul Cristinei.