Povesti de viata, povesti de moarte, povesti de dor...
Pentru fiecare om, cea mai importanta poveste, este cea in care traieste. Pentru neomul din mine, cea mai importanta poveste este cea pe care mi-o creiez. Niciodata nu mi-am dorit sa fiu o printesa, sa am un castel, sa calaresc un cal alb. Fanteziile copilariei mele s-au redus la copaci vorbitori, la lumini ceresti si la Puiu.
Numai cei foarte curajosi dintre noi, au puterea sa recunoasca la ce visau, cand erau mici. Eu ma imaginam cu parul lung (mereu am avut parul scurt) valurit de vant, printre vita de vie de pe deal. Acolo, pe deal, era o salcie pitica, unde punea Buna apa, toamna, la culesul strugurilor. Si ma visam de multe ori vorbind cu salcia. Ma invata cum sa ma tin dreapta, cum sa nu privesc soarele in fata, ca as putea orbi pentru o secunda, cum sa merg cu picioarele goale prin praful de pe deal...
Apoi duminica, bunica ma ducea cu ea la biserica. Ascultam slujba pana simteam ca ametesc, apoi ma asezam in genunchi si mai bagam o cruce. Apoi mergeam acasa, si dupa ce mancam, ma bagam in pat si ma gandeam ca frumos ar fi sa se pogoare o lumina din cer, si sa imi zica mie, ingenunchiata in biserica:
''Tu copila, ridica-te, caci tu esti pura!''
Si toate babele sa ramana cu gingiile cascate!

Api am fost pe langa Craiova, la o matusa, o vara intreaga. Eu tot scurt tunsa. La doua case mai incolo locuia Puiu! Asa il chema, era un tiganus mic, caruia abia ii mijea mustata.Si eu il impingeam, si il faceam carpa de paiangeni. Si seara, la culcare, ma pupam pe mana, si imi imaginam ca il pup pe Puiu pe obraz. Cand am plecat, la capatul verii, a mers dupa mine cu bicicleta... si m-a privit indelung. Oare si-a pupat si el vreo-data mana gandindu-se la mine?

Nu am incetat sa am fantezii, decat pentru un scurt timp. Acum iar am. Ma asez in pat, pe burta, si uneori Catalina ma mai aude soptind:
''Asa...''
Si gandurile o iau razna. Mereu adorm vazandu-ma in fata oglinzii, ridata, cu o palarie neagra, si un trandafir rosu ce miroase a viata...