mă uitam la unchiul meu
eram gelos că nu puteam
să iau în chirie moartea

(moartea face în viața ei
datorii imense)

când i-am atins mâinile
reci ca timpul oprit sub gingie
am simțit cum a sărit balconul
în inima mea

atunci mi-am dat seama
că sunt un chiriaș
în care viața nu-și face viața
și m-am dezbrăcat
și am intrat în castanul lui
și am probat greutatea pământului

am ieșit cu gura răsturnată
spre râul cel mai dezvelit
și m-am auncat în apă
ca într-un pântec de fecioară

(de atunci
moartea nu a mai trecut
pe la asociația de locatari)