și de va fi să fie lumina mult prea neagră
să poți să treci prin toate dar veșnic să rămâi,
cum rămânea mirosul amarnic de gutâi...
când pletele-ți umbroase mă gâdilau în barbă...

nu poți să plângi, Francesca, ai încercat degeaba
iubirea te trădează când vrei să evadezi,
iubirea ceea care te face să clachezi...

și de va fi, Francesca, iubirea peste noi,
înmuguriți în ramuri vom alerga în vine,
ca sângele fierbând ce clocotește-n tine...
iar amintirea noastră ne-o vom lua-napoi...