Zi de doliu…
Au coborât statuile în gropi
Sătule de veșnicia plumbului
Și de sărutarea aspră a daltei,
Au rămas soclurile precum niște Golgote
Pe care nici măcar timpul
Nu se mai lasă crucificat,
Din adâncul parcului răsună fals
Prohodul pașilor pierduți
Pe aleile nepăsării.
Zi de doliu…
În acest cimitir de idei
Unii aprind lumânări
Pentru a învăța cum se plânge
După ce au tropăit pe morminte
Iar alții sapă gropi
Cele mai adânci gropi
In care, poate, mâine,
Trebuie mâine
Să mai coboare o statuie.