agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-05 | |
Adesea eu mă gândesc la tine,
Tu nu m-ai dorit vreodată, Să-ți cer acum din nou iubire, Când inima mi-e deja pătată, Ar fi absurd din parte-mi, Iar răspunsul vrut nicicând nu-l voi avea Căci viețile ne-au fost de-a pururi despărțite Și niciodată n-am să-ți spun "iubita mea"! Ar fi fost timpul să mă împac cu gândul că Dragostea-mi în părți mărunte s-a împrăștiat, Iar sentimentele mi-au fost futile, Pentru că viața nu s-a îndurat Să-mi dea iubirea la care atâta am sperat. Atunci eu am crezut că doar un sentiment putea-va înlocui orice, Naivitatea m-a costat enorm, gândirea mi s-a tulburat, Dar viața avea să-mi demonstreze că nu poți ca doar din himere Să-ți construiești un drum, deși iubirea mi s-a arătat, Însă ea, singură, nu-i-ndeajuns oricât de mult ai cere! Eu aș fi dorit să-ți mulțumesc și altfel decât în acel mod În care-am ales atunci să-ți spun cât am ținut la tine, Am fost orbit de pasiune, refuzul m-a durut, Se pare c-am greșit scriind acele rânduri, Deși le-am scris cu lacrimi, tu nu le-ai văzut, Tu ai văzut doar ura ce-mi duhnea în gânduri! Dar ura nu te viza pe tine, ci pe alții, Fusese atunci protestul unui băiat trist Și nicidecum revanșa pentru dragostea neîmpărtășită, Nu știu ce-ai înțeles din gândurile unui egoist, Dar eu, să știi, nu te-am urât vreodată! Aș fi dorit să mor atunci, în noaptea aceea albă, Când noi orașul adormit, frenetici, iar l-am colindat, Și când la masă am jucat șah, iar matul tu, de fapt, l-ai dat, Când ți-am citit nuvela ce pentru tine fuse scrisă, Iar tu, cu o ingenuitate de artistă, Ai lecturat-o detașat, asemeni un critic literar, În aburii de fum ai cafenelei, serios pe text tu te-ai uitat Și m-ai încurajat didactic, ca pe un silitor școlar, Să îmi continuu exercițiul epic deoarece se pare că sunt talentat, Dar se pare că, pân' la urmă, m-ai uitat! Iar eu, aproape ca oricare alt băiat, Am preferat să tac la auzul calificativului acordat, Gândindu-mă la cu totul altceva decât la manuscrisul comentat, Apoi, în discotecă, discuția noi ne-am continuat, Dar comunicarea era frântă, intențiile mi se citeau, Răspunsul ți-l știam deja, privirile-ți vorbeau! Restul avea să fie doar o formalitate, O agonie a iubirii ce n-a existat nicicând, O trecere a vremii lipsită de-orice gând, O așteptare a zorilor într-o tăcere de mormânt. Dar nu poți să mă acuzi că, totuși, te-am iubit Și astfel m-ai făcut să înțeleg ce caut pe pământ, Cu acel preț greșelile, tardiv, mi le-am descoperit Și pot să spun acum că, deși nu sunt fericit, Eu am aflat ceea ce dintotdeauna mi-am dorit! Regret că nu te-am mai întâlnit Și sper ca într-o zi să-ți mulțumesc pentru refuz, Fiindcă atunci eu nu eram pregătit Pentru o iubire pe care mi-o dorisem în stil francez, Dar pe care n-aș fi fost capabil ca să mi-o păstrez!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate