eu nu-mi amintesc să fi stat vreodată pe la vreo coadă
așteptând ceva ce semăna cu sticla de lapte și vreo bomboană mestecată deja
eu nu-mi amintesc să fi privit rația de lumină cum dispare
sau să fi aclamat măcar fariseic doctrinele și îndoctrinații
eu nu-mi amintesc să fi fost vreodată altceva decat un viitor
care atunci când alții știau ceea ce noi nu vom fi în stare să aflăm nici măcar acum
se zbătea între două gloanțe și cerea un alt scutec.
eu nu-mi amintesc decât viața de după
(care cred că pentru mulți ar trebui să fie raiul)
singura pe care o cunosc, de altfel,
când libertățile destrăbălate și-au lărgit tendoanele peste
copilării
atunci când viitorul - adică și eu -
s-a lăsat pângărit de promisiuni
fără cozi nesfârșite
(erau destule gogoși pentru toți
și prăjituri sofisticate ornate cu o nesimțire crasă, dulce de altfel, ca orice
dulcegărie generatoare de lingușeli),
atunci când în boxe de dacii bemveizate
au început să urle "din suflet de român (sau ar trebui sa spun rrom(ân)?)" manele și profanări
atunci când în lume a început să curgă din toate rănile martiriului mistic
demos-cratos-ul cu aer de minciună sfruntată
atunci când viața se privea în oglindă fardându-și imperfecțiunile
și Crăciunul redevenea Crăciun
atunci când televizoarele au descoperit pornografia educativă
și chioșcurile de ziare împânzirea cu femei goale
(pe dinăuntru)
atunci când rimelul a devenit zeul fetei de treișpe ani
sexul idolul întregii generații
și durerea masochistă a firelor smulse cu ceară la rece a cuprins feminismele
eu nu-mi amintesc să fi fost altceva decât o speranță mincinoasă
probabil
și nu știu de ce azi tot ce-mi amintesc dispare
sub o durere implacabilă
că doar azi suntem europeni diversificați
și înstrăinătățiți,
cu ozoane care ieri cucereau americănismele
și cichi gărlz-uri aplaudate de lumea întreagă.
și nu știu de ce cântam la doi-trei ani ole-ul
slăvirii unei morți
chiar și a lui ceaușescu
când eu n-am amintiri de-atunci
când eu nu voiam decât să tac gloanțele cu țipătul meu scâncit.
și nu pot pricepe nici acum
deși am mai crescut și-vorba vine-
am descoperit o noimă în viață
de ce nu-mi pot cunoaște istoria și nu-mi pot înțelege neamul
de ce nu cred în manipularea demos-ului
prin cratos-uri înlănțuite de cuvinte mari
și uitate prin șanțuri.
și când țip spre salvare nu înțeleg de ce mi se spune:
"tu ești viitorul!"?
pe mine m-ați văduvit de cunoaștere
în mine ați distrus copilul și visele
și-un viitor fără vise arată cum arăt eu acum
scârbit, fără sens, motiv și scop
ca un mort care se târăște singur spre groapă.