Sâmbete roșii se preumblă prin vară,
tăcute, temătoare... O vioară suduie lin frigul,
ascunsă în petale de sticlă, pe ferestre
sau mai jos poate, în sânge.

Un cerșetor orb e glasul meu
și împietrește odată cu noapte. Mă auzi?
Sau timpanele tale amețesc sub povara
altui ton, mai dulce...
Ceas după ceas, îmi scaldă venele tâmpe în cercuri
deschise ploii de vise și cristal neșlefuit.
Aștept o primăvară și ea nu vine.
Aștept un foc și semnele întârzie pe cer.