eu
și Isus cel blajin,
în minunata poiană.
El purtând înspre veșnicie
povara suferințelor noatre.
totuși,
amândoi fericiți.
împrejur tineri mesteceni
ard verde-n catedrală.
străvechea stâncă
ne privește,
piatra unghiului
dezgolită,
ochi magic
exilat din cer.