PEISAJ DE VARÃ LA BUFTEA
S-avântă-n ceruri turboreactoare,
De mintea omului scornite.
Și lacul scânteie sub soare,
Și crucile stau neclintite.

Dinspre pădure, o răcoare
Ne mângâie trupuri încinse…
Și lacul scânteie în soare,
Și crucile ne par elipse.

Biserica stingher veghează
Palatul Prințului Știrbei.
Prin nori, strălucitoarea rază
Străbate veșnicia ei.

Când turboreactoare zboară
Spre alte zări necunoscute,
O teamă totuși mă-nfioară
Și crucile ce stau tăcute.

Privesc în iarbă mușuroaie…
Furnicile își văd de treabă,
S-aud și tunete de ploaie
Și nimeni n-are nici o grabă.

Pe pieptul meu îți lași, femeie,
Senina frunte de fecioară…
Aștept furtuna ca o Zee,
Să scap de arșița de vară!

Dar Soarele e azi stăpânul
Și spulberă norii ca viaþa…
Și ca blestem, nu vrea nici unul
Din noi să mai înnoade ața…

Ne despărþim în râs È™i glume
La malul lacului albastru…
Tu vei pleca spre altă lume,
Iar eu rămân să mor sihastru.