agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-20 | |
Scrisoare preotului
Părinte, rar părinții ce își ridică pana Aproapelui din șanțuri, să-i cerceteze rana – La binecuvântarea ce îmi anini de duh, Dator sunt să caut ușa cea strâmtă, în văzduh – Dator sunt în biserici, să intru, și să fur Și să împart la semeni, din Domnul, ce-i mai pur – O dragoste ce n-are pereche, nici hotar, Ce-alină și pe cruce, și dă comori de har – Părinte, pacatosul, ce sunt, de ar putea Precum ultimul înger, ceva din el, să dea , Ar scrie pe hârtie: ia-mi inima, părinte, Slujește-o, și ridic-o, din iad, spre cele sfinte, Dar nu ca piramidă să-și facă pentru sine, Ci să-și ajute Domnul să facă-n lume bine! Pe trupul tău, părinte, încovoiat în rugă, Spre inima Lui mare, să mă reped, în fugă, Și inima mea strâmbă, de lacom fariseu, S-o pun să bată viața, la tălpi, lui Dumnezeu – Atunci, din fericirea ce mi se va fi dat, Îți strig de-acum, părinte: „Fii binecuvântat!”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate