Pot să mă așez lângă ochii dumitale flamabili, ușor volatili?
Și să te rog să-mi privești coloana din așchii de metal și fibră de sticlă
și cutia toracică sub formă de alambic;
să-ți povestesc cum am donat mai demult sânge
pe care l-am pus în călimări
ca să se scrie manuale de samba și de tango

Și după aceea am să mă opresc și-am să-ți spun:
- Acum, că e primăvară, putem să ne luăm examenul de coleoptere
și să oprim timpul să se mai fluidizeze prin ochi și printre gene;
să ieșim la suprafață din stomacurile animalului cilindric
care ne vehiculează zilnic subteran.

Și tu să-mi răspunzi strângând servieta mai tare la piept:
- Nici o problemă, desigur...