Pășesc pe sîrma-ntinsă între maluri
- șira spinării mele, încordată -
și blestemat am fost să nu pot
cădea în lături niciodată.

Mi se împotrivește golul dedesubt,
plinul deasupra nu mă ispitește.
De ce tu, Doamne, nu m-ai plăsmuit
să fiu ori pasăre, ori pește?

Ceva din fiecare-ai pus în mine
însă nu-ndeajuns, cît trebuia.
Căci nu mi-e dat să mă înalț dar nici
să mă ascuns sub ape n-aș putea.

Ci pedepsit sînt ca să umblu-ntr-una
pe-același drum îngust, fără hotar,
cu propriu-mi trup în brațe parcă
ți l-aș aduce ție-n dar.