agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-09 | |
În pădurea cea din junglă,
S-a dat știre să se strângă, Toți localnicii să fie, Imediat la împărăție. Mare forfotă în pădure, Animalele se adună. Lupul cel flămând se ascunde Căci el știe că va prinde Pe oricine îl surprinde Care-i slab și neatent. Să-l mănânce la desert. Iepurele-i mai fricos Scorbura îi e de folos. Vrăbiuțele gingașe Ciripesc voioase Printre crengile stufoase. Iată,sfat împărătesc se ține, Leul, legea o impune. Cică,acum, se hotărăște, Cine-i cel care primește, De la regele împarat Distincție mare în stat. Sfetnicii se adunară Adică, maimuța și cu cioara. Leul, de pe tron se ridicase, Și chemase, Tot soborul din pădure În față să i se adune. Și, iată ce le spuse: -Dragii mei supuși, supuse, -V-am adunat aici degrabă -Să numesc un ……dar acolo cine se adapă? Puse întrebarea furios Observând că printre aceste fiare, Vorba lui e de prisos? -Cum ? Neascultare? La izvorul din pădure Căprioara însetată, Bea, nederanjată. Leul face semn cu ghiara -Aduceți-mi…….fiara! Maimuța ascultătoare Din copac într-altul, sare, Și, dintr-o mișcare, La izvorul mic apare: -Scumpă căprioară, -Dragă surioară, -Tu n-ai auzit -Că împăratul nostru -Adunare ține, de la răsărit? -Of ! cu iertăciune, fac o plecăciune, -Sete rău mi-a fost, însă voi veni, -Și m-oi ploconi, -La mărețul leu, -Slugă îi sunt eu. Căprioara apare, lupu-i dă târcoale Însă nu cutează! La ospăț……. visează! Leul se oprește Adunarea o privește. -Dragi locuitori, spuse mândru el -Deci, ne-am adunat, -Ca să ținem sfat -Distincție să ofer, celui care are, -O iubire, mare. Cioara îl aprobă. -Cra, Cra, spuse ea, la fel de sobră. -Ce trebuie sa facă ? -Să-mi aducă-n grabă, -Darul cel de preț si cel mai măreț. Hm ???? valuri de întrebare Și rumoare. -De preț ? -Da ! spuse împăratul. De preț. -Dar ce poate fi ? zise iepurașul. -Cum? continuă ariciul, numit și poștașul. Vulpea se gândi și se bucura. -“Aha știu, printre cotețe, voi găsi ceva -Ce-l va bucura, și, atunci voi primi -Distincția de a sta, lângă tronul împărătesc, -Și–am să fur tot ce poftesc.” Lupul se gândea la ospețe întinse Mese împărătești și mâncăruri, din cele mai distinse. Iepurele, fricos, se retrase, gândindu-se Că, nu are ce da, ci doar ploconindu-se La mila împăratului, să-l lase în junglă, Știind că, de nu va găsi, acesta îl alungă. Broasca cea țestoasă, cu casa în spinare Porni pe cărare, gândindu-se agale, -“Ce pot să iau, ce să-i aduc? - Găsi-voi pe-acest drum, măcar un papuc?” Păsările ciufulite, zboară răvășite Ele au găsit, ceva de dăruit, Pe poteca mare, sta măreață o floare, Și un fluturaș, ca un îngeraș. Este chiar drăgut,pentru un leuț. Ziseră în gând, fericite că au scăpat De căutat. Căprioara, cea micuță, tristă, se gândi și ea, -“Trebuie să-i aduc ceva. -Dar ce se poate oferi unui rang atat de mare, -Sa gasesc printre crengi și pe cărare? Se dusese încet acasă, la puiuța ei micuță, Lacrimile îi dădură. O privea îndurerată, -O voi da împăratului pe micuța căprioară, Drept rasplată”. O împinsese cu boticul -Hai, ne-asteaptă împăratul ! -Gata cu oftatul! Toate animalele se îmbulzesc îngrămădite Fiecare ce adunase lăudându-se grăbite Cum că fiecare, a adus tot ce-i mai de preț Adică, tot ce are. În fața împăratului, vine vulpea zâmbitoare: -Mărite rege, uite, îți las prada la picioare. Leul se ridică, și se încruntă tare: -Cum ? omori o vietate și vrei întâietate ? -Să pleci de aici, vulpe fără suflet ! -Hoția se plătește! nu se răsplătește! Vulpea se retrage, mormăind în cale Ursul vine țanțoș - mărite rege, poftim, dumitale. -Eu ți-am adus mure și miere. -E mai bine miere, decat ……..fiere! și privi spre vulpe, Cu înțeles, firesc. -Bine, du-te! mulțumesc. Broasca cu căsuța, veni și ea, fuguța, Aduse pe spinare, un papuc, mai mare. -Da, mulțam și ție, deci? Cine mai e să vie ? Căprioara, veni umilă, încet, timidă, și spuse: - Mărite împărat, -Eu nu am găsit, mari daruri de dat, -Copila mea ce mică, -Îți este oferită, -De vrei să o păstrezi….. -Dar, te văd că dupa ea oftezi, așa-i ?!!! Strigă împăratul. -Da, mărite împărat, ai spus că vrei ceva de preț, -E tot ce am, și ție ți-l ofer. Din partea ta, doar mila eu iți cer. Atunci mărețul împărat, văzând că prețul ce l-a dat E mai presus de orice preț, strigă în gura mare Impresionat, către adunare: -E cel mai mare dar de preț pe care l-am primit . Așa-i ? -Da raspunseră în cor, jivinele grăbite să-l aprobe. -Păstreză-ți puiul căprioară! În scaunul de-odinioară, Ce-l ocupa altcineva, doar tu vei sta! La dreapta mea! Tu sfetnic de încredere-mi vei fi, Și tu cu mine vei împărăți. Disticția în stat tu ai primit În urma prețului ce tu ai dăruit. Și amândoi în pace, cu jivinele au trăit, O lecție, frumoasa căprioară a oferit, Blandețea și iubirea, e un DAR, de dăruit. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate