agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-01 | |
întinsă
umbrelă cu două coapse se răsucesc mereu în aceeași direcție fruct-miez copt în ploi cu soare te ascult dar de fapt mă prefac ascult în mine cum sună mirifice din nu-știu al-câte-lea măruntai ritmuri de Ravel surdină plăpândă l-am lasat să șadă deoparte îi aprind tigara fumează și el se îngălbenește de uimire tu taci dar râzi în gând ochii se citesc cu ceafa nu cu sufletul, privirea ar fi mult prea înțepător fachir sfărâmându-le sub puterea limbii tendoane plastice rostesc ce trebuia mâini fără amprente în muțenie pipăie uitarea și nisipul ca pe un orb alfabetul braille îi modeleaza irișii minții în neștire clepsidra se cerne singură în aceiași preumblată tăcere și penumbre departe păsările cântă susținut ultima plecare sună goarna cea mare tu scâncești la fiecare icnet al trupului n-am fost eu cel care ți-a dat vinul învechit nu mai am untdelemn din acela, din renașteri ne-am modelat, uitaseși, ultimul boticelli acum suferă spânzurat de inaniție n-am fost eu cel care a scuipat oase n-am zămislit în tine nici un gând ai fost cum ești fără început și sfârșit amibă ce se hranește cu alte organisme mai mici mai mari nu le-am priceput niciodată sensul a fost prea grav și nici acum nu îmi încap mănușile croite din pielea ta n-a fost să fie cum obișnuiai să zici camașa e prea mică pentru încă două trupuri le-am lăsat să-și tragă sufletele afară ploua cu sâmburi de măr pronosticul meteo total eronat averse slabe cu împăciuitori germeni de grâu amăreala amăreala amăreala la cub și totuși n-am aflat de unde cumpăraseși cumpene să îți atârni atâtea sprâncene în spatele peretelui fals din debara vocale reci și umede vânt de iarnă îngheață pe loc, le spargi, le arunci la gunoi la fel ca întotdeauna port la mine o lumânare ca în prima zi nu te mai osteni să te apleci culeg eu ultimul chip, ultima suflare ultima prelegere ți-o las tie si note de bolero reiau ritmul
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate