de fiecare dată
șiroia apă
clopotele
depărtau multe ciori

erai deja pervertit
spate în spate
orbi
legați
ascultând cum în loc de fețe dumnezeu
ne-a pus suflete
pe dos
cum
încap toate
vioara pe coapsa goală hârșcâiala de cărbune
sub pânzele de in
răsuflarea
alta de la o zi spre cealaltă

am știut de când am văzut ușa
aș fi vrut să-mi vezi părul
să te intrige de parcă ai mărunți un înțeles
răscolind sticluțe de culoare ca să pui lumina în locul cuvenit
câte vorbe sunt acum - nici una
și câte sunete - toate
între ele ceva
ar trebui să poarte un nume

înălțimea singurătății se măsoară în fiecare ochi de geam
orice poveste începe cu o ușă
cineva mută scaunele uneori
ți-aș fi putut spune cu puține cuvinte
că avem viața pictată dinainte

ține-mi mîinile departe