agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-22 | |
CAI VERZI PE PEREÞI
Ea lua toate lucrurile la propriu. Cînd cineva cădea pe gînduri, se repezea să-l ridice. „L-a prins cu mîța-n sac“, se zice. Răsturna sacii oamenilor pe stradă să salveze bietele mîțe. Cu „musca pe căciulă“ era însă mai greu. Puțin mioapă, n-avea cum să vadă toate muștele, pe toate căciulile. Uneori, auzea vorbindu-se despre „copii din flori“ – i se părea sublim, dar nu pricepea și pace! Cum să recunoști copiii din flori, cînd toți copiii parcă sînt trandafiri, sau bujori? Într-o zi, a aflat că dragostea e oarbă și-a-nvățat, una-două, alfabetul Braille. Dar, vai, iubitul ei nu i-a înțeles truda – și tăblițele ciudate (și dragostea, și bogățiile toate) au ajuns la coșul de gunoi. (Ea nu vede, nu gîndește ca noi – dar dacă lumea ei e mai bună?) I se spunea ades: „Visezi cai verzi pe pereți!“ și o întreagă lună n-a mai dormit, să prindă caii din vis. Cînd a-ntrebat: „Voi fi și eu ca voi?“, „La Paștele cailor!“, i s-a zis. Și, ca să nu se mai facă de rîs, ca-n pățania cu mîța-în-sac, a citit toate cărțile de bucate și le-a făcut cailor cel mai bun cozonac. „Vrabia mălai visează“ – iar ea, grijulie, presără mălai pe toate străzile, prin livezi, pe cîmpie. Auzise-ntr-o zi că pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinții. Încercă, printr-o-ncordare supremă a minții, să-nlăture imaginea sfinților aruncîndu-se ca ulii asupra sărmanilor călători înspre rai, sfîșiindu-i mișelește cu dinții. La nici o onomastică nu s-a mai dus, biblia a pus-o sus și nici jertfe n-a mai adus frumoasei Marii. La „Prinde hoțul, scoate-i ochii“ era, întotdeauna, cel mai greu. Ce dacă un om îi furase inima într-o zi? Cum să comită o crimă?! Auzea mereu cuvinte triste, ca o poezie-n surdină: „Sîntem cu toții numai praf de stele“. Și-a pus atunci aspiratorul pe piele să vadă ce rămîne dincolo de praf. Avea în bibliotecă un vraf de dosare cu însemnări detaliate și clare despre sensul cuvintelor, despre întîmplări și vise despre toate lucrurile scrise sau zise din antichitate încoace. Uneori, îi plăcea să se joace cu cuvintele, care-n ochii ei deveneau ființe vii și le iubea ca pe niște copii. „A-ți stoarce creierii“ era expresia cea mai dură și constata cu resemnată ură că i se-ntîmplă, zilnic, și ei. Eheeeei, și-atît și-i stoarse, sărmana, că-n craniu nu-i mai rămase decît un spațiu alb și călduț unde o privighetoare rătăcită într-o seară de vară a înnoptat – desigur, la figurat!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate