În noapte aceea balaurul negru a trecut peste valuri.
Spre dimineață marea a întunecat zorii.
Soarele s-a strecurat prin pâcla sidefie și a rămas
agățat deasupra orizontului.
Pe plajă un copil înalță un zmeu roșu și fuge râzând.
Dincolo de faleză marea dansează tristă zorilor.

Copilul, zmeul roșu, nisipul,
făpturile triste ale oamenilor,
pescărușii cu strigătele lor jalnice,
valurile luate prizoniere de pătura neagră,
țarmul ca o uriașă zebră adormită în pijamaua hâdă
a viitoarei singurătăți,
apoi, pustietate inerentă...

În nisip, un balon roșu, spart, amestecat cu mâzgă.

Copilul uimit întreabă nedumerit pescărușii...

și pescărușii...și pescărușii...