agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-12 | | Robay (transcris în diverse forme – rubay, robai, iar la plural rubaiyat, robaiat) este o poezie cu formă fixă, de origine arabă, apărută în sec. IX-X. A avut reprezentanți străluciți – Omar Khayyam, Saadi, Hafez. Citez din traducătorul meu preferat, Otto Starck: “Născut din poezia populară (turcă sau persană), robaiul va păstra o spontaneitate populară, de nuanță epigramatică, menită să fixeze fugarele emoții ale clipei… Exprimând un conținut satiric, erotic, religios, descriptiv sau moralizator, robaiul ajunge să degaje cele mai subtile idei filozofice, nota lor dominantă fiind un amesatec de scepticism și hedonism. Dintru început i s-a fixat celui de-al patrulea vers al robaiului menirea de a fi purtătorul poantei, celelalte trei servind drept pregătire emotivă”. Ca structură, un robay are patru versuri (de altfel robay înseamnă în arabă chiar catren) cu schema de rime aaba. În fiecare vers, după rimă apare așa numitul radif, ca urmare a topicii propoziției persane, care situează verbul în final. Spuneam că Otto Starck este traducătorul meu preferat. De ce ? Pentru că ceilalți trei-patru pe care i-am citit au preferat, de dragul muzicalității, să renunțe la schema aaba și la radif, aplicând o schemă clasică aabb sau abab. Iată cum arată un robay de Omar Khayyam în traducerea lui Otto Starck: Deși-i oprit să bei, depinde cine – bea, cât bei și cine-alăturea de tine – bea; când dai acestor întrebări răspunsul drept, atunci poți bea, că orice om de bine – bea. Și un robay de Saadi: Vremea rozelor la pândă – a venit, vremea de iubiri flămândă – a venit; vreme rea nici frig nu-i, să nu poți veni, blândă fii, când vremea blândă – a venit. Și ajung la subiect. Reiau: catren, spontaneitate de nuanță epigramatică, conținut satiric, moralizator, poanta în versul patru… Toate acestea nu vă amintesc de epigramă ? Și atunci am încercat o apropiere între cele două genuri. Mai exact, mi s-a părut interesantă utilizarea unui verb pe post de radif. Celui neîncrezător în muză Dacă-i muza mai focoasă - vrea Dacă-i mai simandicoasă - vrea Când vei vrea să te inspire - vrea Când nu vrei, să nu te mire - vrea ! În fața soției geloase Când e vorba de-o femeie - tac Am o singură idee - tac Adevăru-i o greșeală - tac Iar minciuna-i imorală - tac Dilemă – să bei ori să nu bei După un păcat sau vină - bei Când de-amar inima-i plină - bei Zeul Bachus vrea ofranda – bei N-ai ce face, dai comanda – bei
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate