De la catedră Viorica-mi spune
Cât e de plină lumea de povețe,
Iar Titus și Medeea stau să-nvețe
Acorduri ample, în altar să sune.

Nu îmi mai dau pereții-nalți binețe.
Prelinsa clipă de lumini apune
Și nu se-așează-n bănci să împreune
Priviri căprui pe zâmbitoare fețe.

De ce mă arde amintirea milei
Când te-am văzut cu-atâta trudă-n trup ?
N-a mai rămas să aparții copilei

Ce-ai fost cândva când zările irup.
Rămân să șterg însângerarea zilei,
Nădejdi de zeu în hăituiri de lup.


29 august 2007


www.adrianmunteanu.uv.ro