Uneori ziua, obosită de lumina unui soare
Tânăr de Aprilie, se oprește din hârjoana
Sinuoasă prin spațiul rotund și finit,
Se întoarce prin mine și adună din urmă
Rășina - acum deja chihlimbar. Și deodată,
Cu fața spre celălalt capăt al vieții,
Mă înăbuș prin nămeții calzi ca o spuză,
Cu masca din fular, în războaie fraticide,
Fac bețigașe aplecate în unghiuri congruente
Cu unchiul sub care mă privește o domnisoară
Fusiformă, cu ochelari cât nota infinit,
Călăresc cu Winetou prin preerie (oare
Aceeași lumină rece de Aprilie curge
Și dincolo de Munții Stâncoși?), admir părul,
Unduios ca brocartul, al unei colege din față
Ce chicotește f’indcă n-am auzit chemarea
La tablă. Iubesc. Mă mișc în ultima fotografie
A adolescenței, iar apoi ziua împlântă în mine,
Sub coastă, sulița timpului. E joi. Aprilie.
Astăzi cad de pe planetă, astăzi uit să scriu,
Astăzi croșetez vise, astăzi uit foamea,
Astăzi uit să merg. Încă există strada cu nămeți,
Camera cu biblioteca pentru toți, liceul,
Și eu și tu existam. Dar mâine va fi ca ieri.

6 IV 2008