"Eu sunt mortul ce privește"


"Eu sunt mortul ce privește din al său sicriu de sticlă
Iar lumina mă orbește, sufletul mi-e plin de frică;
Nu am lacăt, nu am cheie;Nu-i fereastră, nu e ușă...
Sunt un gând, sunt o idee, sunt o veșnica păpușă...
Să sparg sticla? N-aș prea crede; transparența e veninul
Ce mă simte, ce mă vede și-mi sporește mie chinul.
Să văd lumea azi îmi pare o dorință minunată
(Lumea care îmi apare după sticla blestemată.)
Viața lungă eu nu cer, pesimismul meu e mare
Insă am sperat, mai sper și-o să sper în continuare
Că o să ajung să umblu în lumina de afară
Să îmi uit trecutul sumbru și durerea mea amară.
Astăzi viața e risipa care îmi destramă soarta;
Măine poate vine clipa care-mi va aduce moartea.
Să mă zbat, să mă audă...cineva să mă ajute?
Nu!Tăcerea mea e surdă...Nu! Tăcerea mea e mută...
Nu pot face diferența între rele, între bune,
Nu mi se simte prezența, sunt un trecător prin lume.
Flacăra ce arde-n mine îmi ucide oxigenul;
Aer greu cu gust de bine să-mi aducă porumbelul!
Astăzi nu e prima oară, vreau ca tot să fie bine
Dar nimic nu mă-nconjoară, nu-i nimic pe lângă mine.
Imi spun iar: "Să-ntind o mănâ și să-ndrept ce nu e bine?
Dar dorința mă îngână:"Nu-i nimic pe lângă tine!"
Porumbelul alb apare să mă curețe de frică
Dar trăiesc în continuare în sicriul meu de sticlă..."