"Glossă"

"Epigonii fug de moarte înălțând drapele albe
De prin șanțuri găurite de gloanțe și focuri calde
Ce le-alungă de pe suflet patima zilei de mâine
Si o-ngroapă în morminte, în nămolul de pe drum;
Crucea veche și sihastră iar îmi face visul scrum
"Când privesc zilele de-aur a scripturilor române."

Soarele rotund și palid se înneacă-n depărtare
Incepând să ocolească sufletul pierdut pe mare
Si înnoată către stele dar se-ntoarce către mine
Insă pleacă mai departe în lumina îndrăzneață
Să ma uite dar și astăzi până-n zori de dimineață
"Ma cufund ca într-o mare de mirări dulci și senine".

Timpul trece, timpul vine..este totul trecător
Insă infinitul liric e mereu nemuritor;
Tot mai fur lumină caldă, cred numai în azi și ieri
Invârtind iar roata vieții ma cufund în tinerețe
Si mă joc cu ceasuri albe, ceasuri fără bătrânețe
"Si în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri".

O să plec cândva în lume și-o să iau cu mine totul,
O să iau pana, oceanul, și salvarea și potopul
Si-am să mă ascund în soare unde n-am să dau de rele;
Parcă vad o lume-ntreagă ce nu știe unde pleacă
Doar să vadă infinitul modelat din piatră seacă
"Sau văd nopți ce-ntind deasupra-mi în oceanele de stele".

Pana mea cu clorofilă și o frunză foarte-albastră
Se cufundă în tăcere ca și conștiința noastră
Ce începe să-nflorească, se usucă și viseaza numai scări
Să-mi ajungă pe hârtie și să-mi fure clorofila
Ca apoi să mi se umple întâi mintea apoi fila
"Cu izvoarele gândirii și cu râuri de cântări".
[citez]