CANALUL DUNÃREA-MAREA NEAGRÃ

Minunea-aceasta nu-i o Panama!
A fost la început lupta de clasă…
Neamul românesc se-mbălsăma,
Îi cânta Prohodul a lui Pauker rasă!

Un hău, o mamă ce se mai jelea,
O smoală ce ardea conștiințe…
O Românie ce se oțelea
Prin strămoșeștile credințe!

Când s-a trecut de viforul terorii,
Pe șantierul mort duhnea mocirla!
Era dovada clasică-a erorii,
Un vis urât din vremea lui Attila!

Și totuși… România mai trăia,
Chiar de îndura foametea și chinul,
Sfârșea cu soarta ei de paria
Și neistovită își urma destinul!

Munții de răbdare, pietre de Măcin,
Pe-nspumata Dunăre la vale,
Măcinau clepsidre cu venin
Din nisipul tristelor raiale!

Cu sudoarea frunții și cu brațe tari,
De la Cernavodă până la Agigea,
Construiau în arșiți bravii militari,
„Epocii de Aur“ îi zideau “Efigia “!

Au fost ani de glorii, dar au fost și grei…
Se cârtea la colțuri a nemulțumire
Și o clică lașă, de corupți mișei,
Aștepta în taină prima răzvrătire!

Pe pământul getic, aspru, dobrogean,
Strălucesc azi undele în Soare…
De-ai privi, Ovidiu, tot acest noian,
N-ai mai recunoaște satele barbare!

Prin tot ce-ai pătimit și făurit,
Popor reînviat, trăi-vei în istorii…
Pierit-a Ceaușescu, cu visul împlinit,
Jertfindu-se, ca toți cutezătorii!

Minunea-aceasta nu-i o Panama!
A fost la început nimicnicie…
Și cine oare poate, azi, blama
Un făurar intrat în veșnicie ?