agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-27 | |
Un bătrân cu ochii tulburi cu-a lui haină roasă-n coate
Iși păzește infinitul atingându-i tot și toate Cu privirea lui atentă, caldă și cuprinzătoare Ce pătrunde în misterul răsăritului de soare. Barba sa neîngrijită și cu miros greu de apă Oglindea o tinerețe care macină și sapă Si de care ochii tulburi care nu par să se vadă Nici nu știu ce să mai zică, nici nu știu ce să mai creadă. In sclipirea unei raze mai obscură dar senină Ii zâmbesc buzele calde înmuiate în lumină Si adună într-o clipă mai bătrâna decât timpul Trei dorințe arzătoare: viața, rima, infinitul…. Orizontul de lumină tremură în depărtare Incepând să iși adune sufletul plecat pe mare Si înnoată către stele apoi spre bătrân revine Insă el cade pe gănduri și vorbește către sine: -O să plec cândva în lume și-o să iau cu mine totul; O să iau pana, oceanul, și salvarea și potopul Si-am să mă ascund în soare , unde n-am să dau de-aceste Neștiințe sau păcate și visări ce-ți joacă feste. Timpul trece, timpul vine…este totul trecător Insă infinitul nostru rămâne nemuritor; Vreau să-nvârt iar roata vieții să m-afund în tinerețe Să mă joc cu ceasuri albe, ceasuri fără bătrânețe. Vreau să plec din astă lume și să-ncerc să uit trecutul Nu o să privesc în spate, vreau să văd necunoscutul; Parcă văd o lume-ntreagă ce nu știe unde pleacă Insă crede că finitul n-o s-o lase ca să treacă. Pana mea cu clorofilă și o frunză foarte-albastră Se scufundă în tăcere și din constiința noastră Pleacă; înflorește, se usucă și-și dă sufletul pe scări Să nu cadă într-o groapă de sensibile visări. Parcă văd o plângătoare, salcie cu plete de-aur Ce-și păzește infinitul și-și găsește ca tezaur Păsărele cântătoare și-un pescar cu pălărie Adormind la malul apei sub această bogăție. Vreau să văd lumină caldă, să cred doar în azi și ieri Si să simt mereu parfumul unei calde primăveri Să-mi ajungă pe hârtie și să-mi fure clorofila Ca apoi să mi se umple întâi mintea, apoi fila… Si inchide ochii tulburi inspirând un aer rece Si se-ntoarce spre pădurea prin care apoi va trece, Unde iși va pierde gândul într-o conștiință goală Ca apoi să părăsească lumea sa interioară. O cărare șerpuită care urcă înspre munte Strălucește în lumina razelor calde, mărunte Si străbate multa vreme insula misterioasă Ajungând prea obosită într-o peșteră, acasă. O priveliște străpunsă de o liniște curată Dăinuia până la mare cu-a sa față luminată De un soare singuratic ce se plimbă fără teamă Si privește nestatornic la copac, și parcă-l cheamă. [...]
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate