agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-27 | |
Nici urmă de vibrații în cutele gândirii
Nici zgomote, nici șoapte în sânul ne-nceput Nici dragostea, nici ura nu se-ntâlneau cu mirii Nici jale, nici extazuri nu ar fi încăput În bobul de lumină aprins ca o văpaie Ce aștepta doar semnul eternei mângâieri A aripilor sorții învăluite-n straie De aur, de mătase, de joc și adieri. Să fie întuneric, se auzi o voce Tulburătoare-n noaptea aflată la hotar Hotarul ce desparte o veche albă cruce De trupul prins în cuie cu un surâs amar. Să fie întuneric, răsună-a doua oară Din ce în ce mai tare atomii se ciocnesc Și cu mișcări rotunde încep în sus să sară Sub formă de spirală până când reușesc Să își aleagă-n taină o cale spre lumină Împinși de colosale dorințe nelumești De-a fi și zei, și oameni din pulberea divină În care zac imperii ce-ncap doar în povești. Să fie întuneric, a treia oară urlă Un cuget preaputernic ce în scântei dispare Asemeni unui înger pictat pe-o neagră turlă Și-uitat în nepăsare de cei ce nu au soare. Și se făcu lumină, iar bolta necuprinsă Își pregătea tăcută comorile-i de-argint Ce pâlpâiau stârnite de viața neatinsă De suferința care se legăna în vânt. Oprește-te, o clipă, și bea nectarul slavei Ce azi se întrupează mai sus de paradis În lumi închise-n umbra luminilor de ceară Ce se topesc uitate în cel mai dulce vis. E visul primăverii de-a stăpâni câmpia Și munții, și colina cu verdele-i prea pur Din care mai departe se va hrăni și glia Cea care vrea, odată, s-ajungă, iar, azur. Azurul ce-nflorește în inima copilei Cuprinse de fiorii nocturnelor plăceri Venite fără veste la marginile zilei Din neguri infinite cu ale lor dureri. Dureri ce se ascund în frunzele căzute Pe vechi poteci tăiate în ziduri de granit De dinții aspri-ai morții ce caută pierdute Dovezi de împăcare cu cei ce n-au găsit Decât coloane sparte din primele palate 'nălțate spre lumina voioasei dimineți Ajunse, prea devreme, dintr-un amurg, în noapte Furând făclia-aprinsă pentru acei drumeți Ce caută în grabă morminte-acoperite Cu florile uitării crescute nefiresc În vii culori țesute de mâini neprihănite Sub ochii de-ntuneric ai Tatălui Ceresc. Veniți cu toții, iată, ființa se desparte De toți cei dragi din lume și pleacă în pustiu Veniți să o conducem mai sus de aspra moarte Să-i ducem o lumină mai jos de-acel sicriu În care fără vlagă un trup se odihnește Lăsându-se, iar, pradă flămândelor fecioare Ce sorb cu mare poftă din orice mădulare Și ultima suflare din valea-n care crește O nouă floare-atinsă de flăcările-astrale Sălbatice atingeri pe trupu-i de petale Din care se revarsă miresmele carnale Și zboruri de luceferi spre zările-abisale. Cluj-Napoca, 30 ianuarie 2008
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate