Mi-e frig și tremur ca o vargă
Ce vîntului zadar se-opune,
Pustiu colind prin lumea largă
Purtînd în suflet ars tăciune.

Nu reușesc să-mi fac colibă
Din plapuma ce-o am de-acasă.
Arunc pe foc o ruptă șibă
Să-nfrâng durerea ce apasă.

Picioarele-mi sunt reci și pale
În campusul din frontieră,
În jur aud suspin de jale
Din dansul trist de baiaderă.

În gând ascult glas de proroc
Cântat prin secole de sfinți.
Când eu plecai să cat noroc
Lăsai si lacrimi si părinți.

În aer cristalin de gheață
Mă scol din cortul de ienupăr.
Speranțe-apar de dimineață
Dar se închid ca într-un cufăr.

Mă zbat îngrijorat de soartă
Printre-amintiri de viață lină,
Iar pașii spre deschisa poartă
Îmi poartă trupul spre lumină.

Dincolo este libertatea
Și traiul bun sperat de-o viață,
De partea mea este dreptatea
Spre care-am bâjbîit prin ceață.

Îmi iau iar plapuma-n spinare
Și părăsesc campusu-n grabă.
Pentru o blidă de mâncare
Munci-voi la stăpân cu-o roabă.

E dură munca dar sunt harnic
Așa cum tot poporu-mi este.
Patronul mi-ar mânca din praznic
De m-aș sfârși ca-ntr-o poveste.

Puțin ce-agonisesc cu trudă
Trimit acasă, că-i săracă.
La cuibul meu de paparudă
Mă-ntorc ca sabia în teacă.

Și mii de oameni ca și mine
Cu plapumi multe amintire,
Migrat-au căutând de bine
Dar s-au întors din ... „fericire”.

Că mult mai dulce e acasă
Și caldă-i plapuma de lână.
În ea mi-e viața cea duioasă,
Cu ea mă-ntorc acum la stână.