Șoptită seară iar îți cer,
să urc fasolea fermecată
la norii-aceia de Baudelaire
strânși într-o cupă de agată.

Mă-ndemni cu sare și cu pâine,
curaj să umblu iar îmi dai
și peceți de s-or rupe mâine
îmi crești pe umbră noul strai.

Și cu tentaculele, blând,
gesticulând cu vorba falsă,
pribeagă iar gonesc râzând
prin ochiul tău în verde transă.