Îmblânzitorul de cobre

Mi-a bătut în geam
calul înspumat
cu copite de argint
și privire piezișă
Am încercat să-i prind uitătura
între genele mele desmorțite
însă grumazul i-a căzut în pământ
cutremurându-l
Am făcut un salt nesăbuit - mi-a nechezat -
și am rătăcit povestea
Crupa mi-e beteagă
culoarea afânată
și dinții...
Dinții mei
nu mai oglidesc chipul
de fecior crescut într-o singură zi
Aici îmi pare totul invers:
copacii abia își mai țin crengile
plouă cu păsări decolorate
și nimeni nu află poteca
Ajută-mă!... Aburul a tâșnit
prin oglinda dinților crăpată în șapte zări...
Șapte ani - i-am zis - de ghinion
și calul s-a sfărâmat ca jarul purtat de vânt

Vorbești singur! - m-a certat fetița din pridvor -
De ce nu vorbești cu mine?
Am plecat de atâta vreme și am rătăcit poteca
Merele au născut viermi
frunzele au miros de piatră
lupul - când nu doarme - latră
iar eu nu pot să plâng
Plângi tu pentru mine
Îmblânzește roiul de albine
ca să mă pot spăla cu rouă
iar mai apoi
cu ochi curați
să ne visăm
amândouă
Hai, vorbește cu mine - mă privea
aproape ținându-mă în brațe -
Un singur cuvânt
și voi fi din nou roșie în obraji
Sapte ani - i-am zis - de căutări
și ca la un semn
știut doar de nisipuri
mi-am pipăit chipul
în oglinda umbrei
cu miros de copil

Din luciul rece și senin
ca zvonul crengii de măslin
m-ademenea un glas de fată
punându-mi foc la beregată...
"... că mama v-aduce vouă
lapte-n țâță..."
Mă strecor de parcă-s fâță
și din iarba străvezie
țâța se-nălța zglobie
cu strigoi la pălărie...
După cum vezi
părul meu e atât de greu
fiindcă sunetele
preschimbă totul în aur
Chiar și tu acum
mă privești înfrigurat
Ia aminte! - ești îmblânzitorul
fără de care cobrele se înnoadă
până ce clipele își alungă pețitorii
Nimic nu ar mai fi verde
iar poveștile s-ar rușina de cuvinte
Ia aminte!