azi mă uitam la stâlpii de fier din gara de nord
și-mi imaginam câți bețivi s-au sprijinit de ei
probabil mulți și neimportanți
oamenii de fapt sunt neimportanți
așa ca mine și ca tine

când traversez strada mă aștept să fiu călcată de o mașină
nu mă opresc, continui să merg
de obicei ascult nightwish la mp3 și nu mai aud nimic
nici frâna nici înjurăturile
mă gândesc doar că poate ești tu
și sunt fericită că nu întorc capul

mă întrebai de ce adun bucăți din oameni și fac din ei spiriduși
așa cum din cuvinte hiperbolizez emoția
aș vrea să te las cu vorbele tale-nțelepte
cu textele tale despre cât de puternic ești tu
cu falsul ăsta care ți-a crescut în sânge decând.... numai tu știi

mă sting prea repede, nicio lumânare nu mă prinde din urmă
aș spune că mă golesc cu fiecare atingere
cu fiecare puls
monitorizată altfel, în alt stadiu al bolii
zombificat universul meu capătă sens

până când se va plictisi și moartea de atâta durere
până când voi spulbera liniștea unui mormânt
până când pulberea asta din mine se va desface
pentru totdeauna
niciodată...

oamenii ăștia care merg în fiecare zi îmbrăcați transpirați obosiți habar n-au pe ce lume trăiesc
așa ca mine și ca tine