Povestea mea, deși ciudată
Și unora le pare cioacă,
Este complet adevărată,
Că nu îmi arde-acum de joacă.

O zână. Știți? Ca din poveste.
Cu voaluri albe și blondină
M-a vizitat, fără de veste
Într-un târziu cu lună plină.

Stăteam întins pe iarba rece
Și ascultam vântu-n surdină,
Când din senin, pe la vreo zece,
Văzui deasupra-mi o lumină.

Era un obiect gigantic,
Rotund perfect de farfurie,
Că am gândit polisemantic
Ș-am înlemnit. Dau mărturie!

Un alb fascicol gros ca-n hornă
A coborât. Martoră-i iarba!
M-a luat pe sus ca pe o ciornă
Și m-a ascuns ca-n baba-oarba.

Ființa singură, adică ...
Din nava mare și dușmană,
Mi-a spus să nu îmi fie frică
Chiar dacă ea nu-i pământeană.

În mintea ei, pur femeiască,
Eram ca un cobai de seamă,
Cu mine vrând să înmulțească
Cerul. Mi se făcuse teamă!

Am plâns și am rugat-o-ndată
Să mă întoarcă iar pe Terra.
Acolo am natura toată
Și casa mea, grădina, sera.

A înțeles că ea nu poate
Să-nfrunte doru-mi de acasă
Ș-a-ntors naveta dând din coate
Spre Terra mică, dar frumoasă.

M-a coborât pe-un alb fascicol
Ce horna iar mi-a amintit-o,
Că m-am simțit chiar și ridicol
Gândind la pozna ce-am pățit-o.


27 Iumie 2008