agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-01 | |
Hiat – drogul amnezic
Refuzul de a fi în prezentul suferinței, hiat al știrii de sine, refuz al ființei de a accepta mai mult decât un maxim de solicitare la întindere, dincolo de care dispare disperata încleștare de pata de lumină botezată viață, dincolo de care uitarea stinge luminile din depozitele memoriei și devii o carapace plină de zgârieturi ca o pagină de semne ritualice ale căror înțelesuri nu-ți mai sunt accesibile – ești străin de tine însuți ca la prima naștere; hiat de tine însuți această întunecare, un gol pe care-l simți în locul tău de parcă ai fi dobândit inconsistența nălucilor și simțurile îți dăruiesc un alt început al spaimei de ființa care ai putea fi într-un alt nivel de eclipsă, conștient în starea de neființă; trezire în starea de orbire, întunericul văzului în schimbul oricărui simptom al privirii, ipostaza în care nu resimți decât o imensă renunțare la care n-ai consimțit, dar nu poți iniția nici măcar un gest de împotrivire, nu ai nimic solid în preajmă ca să poți deveni amenințător măcar în felul celor ce capitulează cu armele ridicate deasupra capului. Da, cu adevărat înfrângerea este mai comodă decât biruința, înfrângerea nu-ți cere efortul de a o apăra în fiecare zi în fața celor ce luptă pentru a-și manifesta orgoliul aresian, dar când nu mai ai ce apăra, ești cel mai sărac dintre oameni. Astăzi este ziua în care nici o valoare nu mi se potrivește, pentru că nu mă potrivesc cu mine însumi de când conștientul refuză orice contact cu amintirea. Mă văd în fotografii dintr-un timp pierdut, eu într-un loc în care nu mă pot întoarce niciodată cu gândul și simțirea, un spațiu gol din care aud doar un urlet fără ființă. E un fel de pedeapsă când mori cu viața și trăiești cu trupul și rămâne doar nălucirea că ai putea fi și atunci când de mult nu mai ești. Să rămâi izolat într-un timp fără memorie e șansă sau pedeapsă? Îți poți imagina orice, poți întocmi liste lungi de argumente pentru o nouă viață, dar asta nu-ți va aduce aminte ce senzații avea copilul tăvălindu-se în iarbă și nu te învață cum ai putea anula asurzitoarea reacție de alarmă că nu te mai poți continua, că nu mai ai de unde te începe. Deci, șansă sau pedeapsă? O naștere presupune o singură moarte? Nu s-a schimbat nimic dacă și astăzi mi-e mai ușor să cred că viața nu-i decât o sumă de morți revocate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate