lumea e o față de masă/ cu fiecare îmghițitură vedem altfel/ fără să știm cât durăm/ cât doare o sfărâmare a culorilor în capul pieptului/ valurile ne ridică peste cuvintele spuse la mânie/ își țin respirația să capteze apusul/ când am putea mișca coloșii de piatră/ doar alegând dintre necunoscute/ pe cea mai curajoasă și tandră//

oamenii se întâlnesc la mijlocul plajei în unghiuri ascuțite/ și nisipul trimite spuma în urmărirea interacțiilor misterioase/ bărcile de salvare se lovesc de recifuri/ numai cât să ne aducem aminte/ de insula în care vom dezgropa ființe vii/ ne vom lovi de momentul acesta cu grație/ și nu ne vom pierde curajul//

dragostea luată în râs e veriga lipsă/ între cădere și ridicare/ lucrurile ieftine îți împrumută lichidul ce întreține mișcarea/ când nu mai auzi greierii/ golești stupii și vrăbiile te urmează până departe/ fără jena de a-ți fi smuls un zâmbet/ râzi de graba trecătorilor/ și n-ai habar câte inele alunecă din copaci/ pe brațele transpirate și reci/ fără motiv//

florile au prins de ciucuri cerul/ și noaptea a supt laptele din tulpini/ însă aproape de noi/ maiestuos/ e cărăbușul auriu/ frunzele îl urcă spre ciocurile puilor de vrabie/ nu rămâne decât o secundă să oprim căderea de ape/ dar n-o putem face decât apucând lumea de toarte/ și răsturnându-o așa fierbinte/ în inima primului om care vine să ceară milă/ ne vom iubi mai mult și mai plini de ciulini/ pe drumul de întoarcere//

casa are ecouri speciale pentru străinii întinși pe trepte/ nu știi nicio direcție din care să nu vină un vierme de mătase/ ce te miri? suntem strecurați prin tifoane/ și ce rămâne în oale nu e al nostru/ ne fixăm punctul de fugă după reguli tocmite de străji/ dar păstrăm între sprinturi/ un alint pentru copilul în cârje//

piața e o farfurie rotundă/ pe care patinează soarele de amiază/ corpurile cresc în coaja unei vești fără sâmburi/ îți umpli vasele cu apă sărată/ și smotocești făpturi care te trag de limbă/ le șlefuiești cu benzi de memorie/ și arunci viața în sus/ pentru că îți vine înapoi cu o forță/ care te afundă până la pruncie/ acolo unde nisipul spală aurul negru/ din bancurile de pești eșuate/ și vocea se întoarce încărcată de foșnete/ prevestitoare de lauri