Peste veacuri înserarea a căzut.
Larmă tristă, jocul pare început.
Suflet alb, iubire neagră –dorm acum.
Peste veacuri înserarea arde scrum.

Loc de tihnă, de odihnă, suflet pur.
Gânduri noi, imagini moarte prind contur.
Pentru tine, de la mine, fericire.
Loc de tihnă, de odihnă, de-amintire.

Alfa azi, Omega mâine – totu-i gata.
Ochii ard, sufletul plânge; asta-i plata.
Lac de umbre, argintiul soare mă respinge.
Alfa azi, Omega mâine mă învinge.

Stau în apă și mă doare tot la tine.
Nu ai umbră; ești părere pentru mine.
Sufăr eu. Tu-ai suferit vreodată?
Stau în apă și mă doare totul, parcă.

Cânt cu voci diferite viața mea.
De ce oare doare-atât dragostea?
Lupta surdă, oarba ură nu m-ating.
Cânt cu voci diferite ce se sting.

Noapte albă, lună plină, somn ușor...
Păsări verzi pe cer anină-n candid zbor.
În penumbră vechi columne se ascund.
Noapte albă, lună plină – mă pătrund.

Șuier veșted, vaiet sumbru – se aud.
Alb tu dormi; mintea mea-i urlet crud.
Apă vie, foc văpaie – sună-n vis.
Șuier veșted, vaiet sumbru... din abis.

Calde șoapte, umbre albe –s-au aprins.
Ceru-ntreg astfel mocnește necuprins,
Iar pe boltă trec luceferi viorii:
Calde șoapte, umbre albe -– zori de zi.