agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-27 | | Înscris în bibliotecă de Marius Surleac
Am crezut în tine câmpie arsă de soare
spre seară ca un vagabond într-o flanelă roșie ocolind satele înainte și-napoi sărind peste Timiș izbindu-te la tot pasul de stâlpii de înaltă tensiune sau de tractoare și pluguri. Am crezut în tine cu o dragoste teribilă Citind ziarele la voia-ntâmplării nebănuind că gustul epocii ar putea schimba complet tradiția neînțelegând că pentru tine destinul nu e un abis chiar dacă deschide o perspectivă asemănătoare și că atâta timp cât se vor construi orașe și fabrici, noile generații vor fi silite să înțeleagă că prezentul nu-l va putea schimba nimeni. Am crezut în tine Ca un animal de povară mare și prost cu ochii blânzi ai linsului de sare buimăcit că nu mai există distanțe între satele noastre depărtarea părând a fi o încăpere pustie până-n albăstrime. Puțini sunt cei ce se gândesc la copilărie pe o distanță mai mare călătorind cu trenul în timp ce aria sacadată a osiilor despică aerul cu nesaț O casă ca o femeie în ploaie cu trupul fosforescent și pragul proaspăt lustruit de soarele care încă apune, porcul din avlie ca un clown printre gâște și rațe tolănit în mocirlă, respirația tatei ținând locul unei neliniști, covorul de piatră din jurul fântânii cumpăna cu voce de cucuvea, îți deschid larg pupilele în timp ce vântul fură noaptea de sub podurile feroviare și trenul trece ca o mireasă încercând să evadeze din albia întunecată a traverselor alungându-se între culoarea verde a arborilor și toamna lichidă a norilor îndepărtați. Umbrele copacilor peste câmpia verde-cenușie, caii lui Franz Marc cu spinările albastre prin ierburi și mărul roșu din capătul grădinii - aspirând la gloria unei băltoace. Din toate direcțiile vântul înclinând iarba printre pietre. Un șoarece aleargă într-o pisică printre bârne și fluturi galbeni. Un bărbat fumează și scuipă pe niște scânduri de brad împotriva muștelor și-ncolo-ncoace peste apă. Ceva mai încolo sub brazii negri, un car ne umple de umbră și aer crud. Buturuga putredă dă sfaturi unei bătrâne vrăjitoare. Printre trestii broaștele fac trafic de râie. De aici de unde stau eu se vede cerul rău de tot. E vremea ca un țăran palid care se întoarce de la cosit și seara izbucnește din coasa lui El trece printr-o podgorie de unde vede ușa bisericii deschizându-se și părintele în hainele vechi întinzând brațele unei văduve durdulii; își vede casa și copiii jucându-se în praful roșu al ogrăzii. Când ajunge acasă ia o foaie de hârtie și scrie dragă nevastă și nu mai știu ce mai scrie pentru că trebuie să dea de mâncare la vaci și la porci și să facă așternutul țâncilor, năzdrăvanilor săi țânci... *** M-am gândit că la țară sărbătorile și tradiția sunt cu mult mai puternice (Ruga sau Kirwei-ul nemțesc din Banat) și-ncordat în atmosfera mai mult decât apăsătoare a unui astfel de eveniment mi-am făcut praf stomacul cu carne de miel și cu bere în costumul meu cel mai bun răsucindu-mă ca o cârtiță dacă tot am fost nevoit să joc neadmițând nici o privire jignitoare la adresa pletelor mele praful ne acoperea la toți veșmintele dar ramoliții inutili pe margini îndurau asta în timp ce, repet, în vârtejuri deasupra praful năclăia coafurile cele mai elegante. *** Trece urâtul prin iarba de coasă și o bună bucată de vreme vacile ca niște oameni liberi, crăcănate și calme-n seninătatea izlazurilor și eu mă simt de-al lor printre bălării vorbind cu harbujii din lanul de porumb și în timp ce-mi dezmorțesc mădularele și ochii alergând ca valurile prin lanuri lungi de vorbe ca o pisică neagră trece pe sub mine un pod amenințat de alge stârnindu-mi dorințele cu chicoteala unei păsări de apă. *** De câteva ceasuri prin oraș iubito ce singur înfășor firele de sânge ale unei priveliști pe după înfrângeri se întunecă lumina ce galbenă se târăște pe ziduri printre crăpături înghițind materia și-n plin centru se decolorează în blândețea vitrinelor cu replici între galben și galbin peste care năvălește orizontală cheală grizonată strada în fond asta nu are nimic cu noi prin odăi părul tău ca o cuvertură uzată ți se prăvale pe umerii de un covârșitor respect și eu spun ah, corbii părului tău iubito, ca un nud par să învolbure totul cu muzică lentă clavirul spune o anecdotă paharele și prunele de plastic pe masă calmează tăcerea nu plânge nu plânge ce naiba e prima dimineață de șapte a anului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate