Doar cei aleși pot năzui să vadă
mai sus de ei, aproape de etern.
Eu doar mă lupt cuvinte să aștern,
prea schilav să închipui o cascadă.

Am fost pârâu curat, vijelios
tăind în piatră, dăruind răcoare.
Râdeam în stropii dăltuind culoare,
acum mă târâi printr-un timp mâlos.

Izvorul a secat. Și azi, doar lacrimi
mai fac băltirea moartă să inunde,
un mal pustiu, arar atins de unde
și plin de buruieni crescând din patimi.

Îmi iartă, Doamne, rostul ne'nțeles
și devenirea asta de netrebnic!
Mai știu că-i în zadar să fii cucernic.
Când ești nimic, nu poți să fii ales.