agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-31 | | Soarele, vinovatul principal din incendiul de la Budva, s-a aruncat în mare, asupra lui au planat toate bănuielile, inclusiv revizia tehnică deficitară a autocarului, petele negre ale turismului mioritic, măreția și decadența unui concediu și câte alte... La despărțire s-a agățat de mine, să ne împăcăm cumva, simțindu-se afectat de toate cele, mi-a lăsat adresa pe ultima stâncă de pe care s-a pierdut în valuri. Șase zile am ars învelișul meu de ceară, m-am coborât să prind razele răsfirate ale celui pierdut. Niciun film nu egalează întâmplările prin care am trecut, am lăsat în urmă autocarul în flăcări, discuțiile pe marginea norocului de a fi sau nu fără bagaje la Budva. Până la urmă, ce-i trebuie omului să fie fericit? Un incendiu din care să renască, o mână de cenușă pe treptele amfiteatrului care înconjoară zbuciumul mării. Așa am descoperit o lume, fără hainele programate să ne aducă aminte de trecut. Nu știu câți au realizat ce șansă li s-a dat de a se mai naște o dată, mulți și-au plâns pierderile grele, lucrurile moarte, banii arși! Ce frumos au ars banii! Ce lume s-a născut fără ei doar pentru câteva clipe, dar, vai ce neșansă, bocetele oamenilor au ajuns la zei! De aici au început discuțiile legate de împărțirea darurilor pe zile, în funcție de îmbrăcămintea avută, trei tricouri, trei perechi de pantofi, trei fuste, cinci pantaloni scurți, cinci pantaloni lungi, cinci cămăși de firmă, șase zile pierdute pe inventar și cum s-a dus prea repede Paradisul coborât o clipă printre muritori. Într-o asemenea situație, am păstrat în mine clipele unice din afara inventarului cu pierderi, se sfârșea o lume îngrijorată de lipsa de viață când începeam să văd în apus zorii unei nesfârșite dimineți. Hoteluri, locuințe cu gust arhitectural așezate în trepte, lumini, bărcile salvatoare ale altor călătorii, oameni cu marea în suflet, primitori, ducând pe chipuri minunea locurilor, m-au ajutat să rămân în paradisul versurilor: cobor treptele unui amfiteatru, măreția celui nevăzut stă în stânci, încrustată căderea lui Cronos, la următorul tunel pictez peisajul în gând, vârfurile chiparoșilor, norii de pansament pătați din răsărit peste trupul rănit al mării... intru într-o operație prin munte, liniște peste liniște, așternutul alb al sufletului, câteva instrumente, mașinile întrețin circulația de sus în jos, de jos în sus, chipurile asistentelor muntenegrence, trupurile lor sculptate în basorelieful peisajului, simplu gestul de a-mi deschide inima... să-mi scot o nouă zi din chinurile facerii
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate