Se umple de himere odaia
De jilave zidurile se surpã
Diligenþa nu mai vine astãzi
La ferestre fluturã o cârpã

Pãsãri mari cu aripile brune
Anunþã iar o secetã ad-hoc
Naivii merg din nou la tribunale
De unde nu vor mai veni deloc

Uliþele ies ca niºte sãbii
Fiecare noapte ºi atât
Regimentele nu mai gãsesc cazarma
ªi în zori se împuºcã de urât

Primãria a rãmas pustie
Timpul peste tot presarã praf
Ciorile cobesc la cine trece
Prin faþa stâlpului de telegraf

Zarzãrul din faþa casei plânge
Cu lacrimi mari de rãºinã ºi clei
Ciorchinii toamnei coboarã la geamuri
Seva mugurilor grei