fereastra asta, ca o tăietură
din vintrele cuvintelor, spre gură:

de ce să ningi?
n-ai unde să te duci,
în jur e zare prăvălită-n cruci.

tu nu auzi?
mă fluieră a vânt
o buză tălmăcindu-mă pământ,
mă strigă un sobor de maci spre vară
sa-mi crească cer în tălpi a doua oară,
să-mi înflorească ochiu-n miez de pâini
și ciocârlii să-mi cuibărească-n mâini,
să cern a ger cu limbi prelungi de crini,
să-mi clocotească luna-n rădăcini.

unde să cerni?
te frângi în val de gând
cioplită-n piatră aspră de
nicicând,
te-ai logodit în zodie de bozii
și te-au lăsat
niciundelui
irozii.

vinde-mă nopții,
vreau să-mi crească-n păr
seninul înghețat în flori de măr.