agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-10-05 | |
Mă abat de la drum,
din praful roșiatic culeg o fărâmă de inimă ca un petec colorat, de textilă spălată prea des, urmele atâtor culori, se mai ghicesc, pe fața supărată a acestui petec de carne, Știu, inima e doar un mușchi, dar se tot aude când bate, că mai bate, și se simte, mai jos, așa, pe undeva spre ombelic, e o axa ciudată, un zvâc, Pune mâna să simți cum se zbate, acolo, acolo unde e locul ei, pe medianele dintre dorință și realitate, și pare totusi, că ai înghițit un ceas vechi ce acum măsoară timpul din stomacul tău, ca un căpcăun, care vrea să te devoreze începând dinăuntru spre dinafară... Mi-a obosit auzul de atâta alergătură și mă dor ochii de atâta zgomot cât poate țipa bucățica asta care nu obosește niciodata să doară, bate în piept, bate ca și când ar înfige cu luciditate un cui în faldurile rațiunii: uite, eu exist, și bat, deci exist. Ma abat de la drum, când ajung în fața ta, deschid pumnul să-ți arăt, minunea ghemuită cald în podul palmei mele, tresărirea din străfundurile tale e confirmarea și sentința, am plecat mai departe, cu mâna goală, ca bătrânul rege Lear…în ochii tăi am văzut spaima și moartea...acoperă-i cu petecul acela decolorat pe care ț-i l-am dăruit într-o clipă de nemurire...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate