Firimiturile farmecului se lasara vers ,
ziua se pogori peste zarea alba
iar tu nu veneai la intalnirea cu patima
caci pasii tai incremenisera intre fior
si lacrima ce cade din inalt in zbor ,
de-ar fi fost doar o iluzie ramura ta
ce-mi mangaie adesea inima , as fi tacut
dar te vad si-acum in stelele ce-mi spun povesti
si simt cum printre lacrimile mele tu traiesti
si-ti vad faptura-n risipirea norilor de soare
si val in zbucium la o margine de mare ,
te simt in respiratia de dimineata
cand plec in rai , satul de ceata
si esti aevea-n picurii de ploaie moi
ce-i lasi pe sufletu-mi plangand in sloi
esti tresarire de izvor curgand emotie la vale
si-s fericiri privirile nascute-n ochii tai petale...

oare cand am sa trec din umbra ta in inima
ce-mi pulseaza zilele spre orizonturi albe ?