cobor într-un spațiu strâmt
văd pereți de cretă
nu pot atinge treptele
decât prin tăișul pragurilor

femeia aceea îmi arată
un coridor de oase
luminile pâlpâie fosforescent
până la orbire

nu mă feresc de altă disoluție

am în stern trei fracturi de timp
din ele mâine îmi voi face un trup
cumva imperfect
să pot umbla paralel cu munții
de unde a coborât
într-o zi crepusculară
fiul cu rădăcinile noastre în cer