Rostogolită privesc fereastra
Prea deschisă pentru suflet.
Visez să-mi fărâm gândul
Și să zbor spre infinit.
Văd clar cum se lungește timpul.

Acum e deschis labirintul din suflet.
Gândul la o iubire năucă
Zboară fără pașaport aiurea.
Fericirea se pare că este pe ducă,
Iar simțul meu renunță de a fi atlet.

Dându-se peste cap clipa poznașă
Cum este nisipul situat în adânc.
Rămășițele viselor destupate din minte
Sunt aruncate la un coș de gunoi,
Spre eșafodul dragostei prea patimașă.

Ele nu fac decât să răscolească
Sâmburele unei iluzii de iubire.
Încercând prin semne să oprească
Cu o încercare prea disperată,
Să uiți de tot,să-ți vii în fire.