Îi scrâșnesc sub talpă-n jerbe
fire de iarbă pietrificată.
În ochi, irisul său fierbe
și spada tăioasă spre mine se-ndreaptă.
Un spațiu de vid renaște
ca barieră palpabilă și scut,
îmi ridic și eu spada. Privește…
Iar lamele înainte se-asmut.
Șuierând, o lamă-mi deschide
cicatrici nevindecate
în dâre de sânge, fetide,
dar și de cealaltă parte
se simte efortul subliminal,
încleștarea dinților de durere
în lupta, ce pare fără final,
dintre glasul meu și tăcere.