se crapă de ziuă
îmi strâng haina aproape de trup
și privesc o secvență de film foarte vechi
cartierul alb negru abia se deșteaptă
străzile lui tușesc reținut înfundat
dar ea este trează în zdrențe hidoasă
face deja trotuarul
pășește nesigur ca-n transă
ochii ei sunt hăuri de beznă
goliți de uman
iar gura diformă un strigăt de groază
mâinile crengi descărnate
cu ele-a triat tomberoanele
mi-e frig
apar trecători o ignoră
se fac că n-aud scâncetul ei tremurat
doar o bătrână vorbește în șoaptă
ca pentru sine
"e foamea n-o lăsați să vă ia"